Concepte de bază ale Tehnologiei Informaţiei (IT)




Dispozitive de intrare-ieşire

Modem-urile reprezintă un segment foarte prezent în casele multora dintre noi, ideea de conectare la internet când vrei şi fără abonament, pe linia telefonică, fiind des agreată de cei care nu stau zilnic pe internet, ci intră ocazional pentru diferite probleme. Modelul de faţă se conectează la calculator prin intermediul unei prize USB şi se alimentează tot prin intermediul acesteia nemaifiind nevoie de prezenţa pe birou şi a unui alimentator extern. În afară de funcţiile clasice de modem se poate trimite şi fax, opţiune ce uneori se dovedeşte foarte folositoare, mulţi dintre utilizatori utilizând această funcţie cu rol primar. Echipamentul este compatibil cu sistemele de operare MS Windows 98SE/ Me/ 2000/XP.

Conectarea la Internet pare de multe ori o treabă uşoară. Nu trebuie decât să ai un calculator, să fii conectat la o reţea telefonică şi, poate cel mai important lucru, să ai un modem. De multe ori însă, alegerea modemului nu este o treabă tocmai uşoară, de aceea iţi oferim, în rândurile de mai jos, câteva sfaturi care să iţi înlesnească "misiunea".

Liniile telefonice sunt folosite, în general, pentru transmiterea sunetelor, a vocii umane. Modemurile au fost inventate pentru a converti informaţia digitală a computerului în impulsuri care să poată fi transportate prin reţelele telefonice către un alt calculator. Modemul de la celălalt capăt al liniei primeşte mesajul, îl decodează în sistem binar şi îl transmite computerului. Astfel, se realizează o comunicare între două terminale de Internet, conectate prin dial-up.

Viteza unui modem se măsoară în biţi pe secundă (bps), aceasta variind de la 9,6 Kbps până la 56 de Kbps (V.90) şi, mai nou, de peste 56 Kbps, datorită noului standard de compresie V.92.

Denumirea de modem este prescurtarea de la Modulator - Demodulator, două componente ale modemului care fac posibilă decodarea impulsurilor în informaţie digitală şi invers. Un tip de modem mai performant este cel conectat prin reţeaua de cablu TV. Modemul de cablu este mai rapid decât cel prin dial-up deoarece abonatul la Internet are conexiune permanentă iar viteza de transfer este mai mare dacât în cazul conexiunii dial-up. Modemurile sunt clasificate în funcţie de tipul de conexiune al acestora: modemuri telefonice, de cablu TV şi modemuri radio (legatură wireless). Modemurile telefonice (prin dial-up) sunt externe sau interne. Modemurile externe se conectează pe unul din porturile seriale, iar cele interne sunt introduse în unul din sloturile calculatorului (PCI sau, mai rar - ISA). Din punct de vedere al componentelor aflate pe placa de modem, modemurile pot fi hardware (execută toate operaţiile de modulaţie, demodulaţie şi compresie) sau software, caz în care majoritatea operaţiilor cad în sarcina microprocesorului computerului.

modem
Înapoi

Touchscreen este un ecran capabil de a simţi prezenţa şi poziţia unei atingeri asupra sa. Este des întalnit la ATM-uri, telefoane mobile şi PDA-uri

touchscreen

Înapoi







Copyright © 2010 Competenţe Digitale