Un browser este o aplicaţie software care permite utilizatorilor să afişeze texte, grafică, video, muzică şi alte informaţii localizate pe o pagină din World Wide Web, dar şi să comunice cu ofertantul de informaţii sau cu alţi utilizatori. Browserul este, prin urmare, un program de navigare în web.

Unele dintre cele mai cunoscute browsere web sunt:

•  Microsoft Internet Explorer

•  Mozilla Firefox

•  Apple Safari

• Google Chrome

•  Opera Software- Opera

•  Nintendo DS browser

În componenţa unui browser intră un set de programe care permit afişarea şi manevrarea informaţiilor bazate pe text, imagini şi sunet, precum şi rularea unor programe pe care site-urile web şi documentele pot să le includă sau apeleze (applet-uri, scripturi). Fiecare browser are o casetă de text în care utilizatorul poate să scrie adresa documentului sau a site-ului dorit, adresă care este unică (Uniform Resource Locator sau URL). Dacă utilizatorul nu cunoaşte adresa exactă, el poate introduce drept "cheie de căutare" o parte de text pe care documentul ar trebui să îl conţină. Browserul transmite acest text unor aplicaţii speciale din web, numite motoare de căutare. Acestea caută în multitudinea de documente sau site-uri respectivul text, oferind apoi ca rezultat o listă de adrese care conţin textul căutat. Utilizatorului nu îi mai rămâne decât să aleagă - eventual prin mai multe încercări - locaţia dorită. în realitate această listă de adrese poate fi uneori extrem de lungă, de ordinul sutelor de mii de linii, caz în care este nevoie de o strategie de căutare mai exactă.

Funcţii accesate cu ajutorul unui browser:

•  Navigarea printre documentele html din www sau din alte servicii, ori de pe propriul calculator; vizualizarea acestora.

•  Urmărirea conexiunilor dintre documentele html.

•  Copierea informaţiilor în calculatorul propriu.

•  Utilizarea unor proceduri de căutare a informaţiei.

•  Găsirea rapidă a informaţiilor cu ajutorul "semnelor de carte" şi a istoricului.

•  Accesarea altor servicii de informare şi servicii Internet: poşta electronică, serviciul de ştiri, serviciul ftp (transferul de fişiere), etc.

Elemente specifice unui browser:       

•  Descărcare (Download) reprezintă copierea unui fişier în calculatorul utilizatorului.

•  Directorul cache în care browserul păstrează informaţia primită din web. Dacă utilizatorul parcurge paginile vizitate în sesiunea curentă, el accesează informaţia salvată în directorul cache la prima trecere prin aceste pagini.                  

•  Reîmprospătarea paginii web: pagina va fi încărcată din nou din reţea, chiar dacă există deja în directorul cache.

•  Imaginile in-line sunt acele imagini incluse într-o pagină web, care nu pot fi modificate, redimensionate sau deplasate, dar pot fi vizualizate.

•  Istoricul (History) reprezintă lista paginilor accesate într-o sesiune (cea actuală sau, în cazul unora dintre browsere, mai multe sesiuni anterioare). O adresă accesată anterior poate fi apelată prin reluarea ei din această listă.

•  "Semnul de carte" sau "pagina favorită": utilizatorul poate asocia unei anumite pagini o denumire preferată, cu ajutorul căreia poate încărca acea pagină, în locul URL al paginii respective.

•  Aplicaţie ajutătoare - reprezintă un soft prin intermediul căruia utilizatorul poate afişa anumite formate de fişiere (ex. fişiere audio).

•  Plug-in soft ce măreşte funcţionalitatea browserului (ex. afişarea 3-D).

Documentele şi paginile web pe care le afişează browserele sunt, în funcţie de opţiunile celor care le-au realizat, interconectate prin tehnologia Hipertext, care permite saltul simplu de la un document sau site la altul, cu un simplu click pe mouse.

 

HTTP - HyperText Transfer Protocol reprezintă un protocol de comunicare în reţea, special proiectat pentru Web. Acest protocol dirijează toate operaţiunile dintre browser şi serverul de Web. Dacă protocolul FTP oferă o conexiune continuă până la eventuala apariţie a unei erori sau până la închiderea conexiunii, protocolul HTTP nu are o stare stabilă.

Browser-ul (aplicaţia client ce foloseşte protocolul HTTP pentru a furniza informaţii) şi serverul (aplicaţia care rulează pe computerul ce stochează informaţiile) trebuie să realizeze o conexiune la internet şi apoi să o întrerupă, pentru fiecare operaţie HTTP. De exemplu: dacă este solicitată conectarea la un site Web, browser-ul (clientul) şi serverul crează o legătură ce permite serverului să trimită clientului fişierul HTML solicitat. După ce clientul prelucrează fişierul HTML şi constată că îi mai sunt necesare şi alte fişiere, el trebuie să iniţieze o nouă conexiune la server. Fiecare operaţie HTTP este numită tranzacţie. Protocolul HTTP foloseşte o conexiune TCP/IP care este menţinută pe durata unei singure tranzacţii. Nici browser-ul clientului şi nici serverul nu reţin starea ultimei conexiuni. Folosind protocolul HTTP, clienţii şi serverele determină tipul formatelor de document în mod dinamic, astfel că atunci când o aplicaţie client contactează un server, ea trimite serverului o listă a formatelor pe care le recunoaşte. Ca răspuns, serverul trimite datele folosind cel mai apropiat format posibil. Astfel, serverele şi clienţii pot folosi formate de date proprii sau private pentru a schimba date.

HTTP (Hypertext Transfer Protocol) este metoda cea mai des utilizată pentru accesarea informaţiilor păstrate pe servere World Wide Web (WWW). Protocolul HTTP este de tip text, fiind protocolul "implicit" al WWW (dacă un URL nu conţine partea de protocol, aceasta se consideră ca fiind http). HTTP presupune că pe calculatorul destinaţie rulează un program care înţelege protocolul. Fişierul trimis la destinaţie poate fi un document HTML (Hyper Text Markup Language), un fişier grafic, de sunet, animaţie sau video, de asemenea un program executabil pe server-ul respectiv sau/şi un editor de text. Conform OSI, protocolul HTTP este de nivel aplicaţie. Realizarea şi evoluţia sa sunt coordonate de către World Wide Web Consortium (W3C).

HTTP oferă o tehnică de comunicare prin care paginile web se pot transmite de la un computer aflat la distanţă spre propriul computer. Dacă se apelează un link sau o adresă de web cum ar fi http://www.example.com, acesta reprezintă o solicitare adresată calculatorului host pentru afişarea unei pagini web (index.html sau altele). În prima fază numele (adresa) www.example.com este convertit de protocolul DNS într-o adresă IP. Apoi se realizează transferul prin protocolul TCP pe portul standard 80 al serverului HTTP. Informaţii suplimentare (indicaţii pentru browser, limba dorită ş.a.) pot fi adăugate în header-ul pachetului HTTP. În urma cererii (HTTP-GET), urmează răspunsul serverului cu datele cerute (pagini cu fişiere ataşate - imagini, foi de stil <CSS>, scripturi <Javascript>, sau pagini generate dinamic <SSI, JSP, PHP şi ASP.NET>). Dacă informaţiile nu pot fi transmise, atunci serverul trimite înapoi un mesaj de eroare. Modul exact de desfăşurare a acestei acţiuni (cerere şi răspuns) este stabilit în specificaţiile HTTP.

 

 







Copyright © 2010 Competenţe Digitale