Configurarea sistemului de operare pentru stabilirea legăturii cu un provider

Conectarea la Internet

Pentru a vă conecta la Internet, aveţi nevoie de un modem sau de o conexiune de reţea şi de un furnizor de servicii de Internet (Internet Service Provider - ISP). Furnizorul de servicii de Internet oferă una sau mai multe opţiuni de conectare la Internet:

Pentru o conexiune pe linie comutată, înainte de a configura conexiunea la Internet, conectaţi cablul liniei telefonice la modemul din calculator şi la priza telefonică de perete. Dacă utilizaţi o conexiune DSL, prin cablu sau prin modem de satelit, luaţi legătura cu furnizorul de servicii de Internet sau de servicii de telefonie mobilă pentru instrucţiuni de configurare.

Configurarea conexiunii la Internet

Pentru a configura o conexiune la Internet cu ajutorul unei pictograme de comandă rapidă existente pe desktop, asigurată de furnizorul de servicii de Internet:

  1. Salvaţi şi închideţi toate fişierele şi programele deschise.
  2. Faceţi dublu click pe pictograma serviciului de Internet de pe desktop-ul Microsoft® Windows®.
  3. Urmaţi instrucţiunile de pe ecran pentru a finaliza configurarea.

Dacă nu aveţi pe desktop o pictogramă pentru serviciul de Internet sau dacă doriţi să configuraţi o conexiune la Internet oferită de un alt furnizor:

  1. Salvaţi şi închideţi toate fişierele şi programele deschise.
  2. Faceţi click pe Start (Pornire) , apoi pe Control Panel (Panou de control).
  3. În meniul Network and Internet (Reţea şi Internet), faceţi click pe Connect to the Internet (Conectare la Internet). Va fi afişată fereastra Connect to the Internet (Conectare la Internet).
  4. Faceţi click fie pe Broadband (PPPoE) (Conexiune de bandă largă [PPPoE]), fie pe Wireless (Conexiune wireless), fie pe Dial-up (Conexiune pe linie comutată), în funcţie de tipul conexiunii dorite:

NOTĂ: Dacă nu ştiţi ce tip de conexiune să selectaţi, faceţi click pe Help me choose (Ajutor selectare) sau luaţi legătura cu furnizorul de servicii de Internet.

  1. Urmaţi instrucţiunile de pe ecran şi utilizaţi informaţiile de configurare oferite de furnizorul de servicii de Internet pentru a finaliza configurarea.